Didactica – teorie generală a proceuslui de învățământ

Plus de détails

EDUCAȚIA TIMPURIE

par Păun Mihaela

Cultura în epoca modernă - a fost influențată de evoluția politica și economica a statelor. Fiecare descoperire si-a găsit aplicarea practică in diverse domenii, ceea ce a contribuit la dezvoltarea societății și modernizarea modului de viață al oamenilor.

par Lilia Graur

FUNCŢII/ROLURI MANAGERIALE ALE CADRULUI DIDACTIC

par Barbu Aneta

LearnZillion

par ELENA-CLAUDIA MUSCALU

Didactica – teorie generală a proceuslui de învățământ

Problematica didacticii

Conducerea acţiunii didactice, relaţia profesor – elevi. Se referă la rolul și personalitatea profesorului în procesul de învățământ, punând accent pe autoritatea acestuia și influența sa asupra comunicării pedagogice și a dinamicii relației cu elevii.

Evaluarea randamentului procesului de învățământ urmărește cunoașterea rezultatelor obținute și eficiența pedagogică. Didactica analizează legătura dintre obiective, metode și impactul asupra dezvoltării elevilor, propunând măsuri pentru îmbunătățirea performanței. Evaluarea implică măsurarea progresului și folosirea unor metode adecvate, răspunzând la întrebările: ce evaluăm și cum evaluăm.

Asigurarea unui echilibru funcţional dintre predare şi învăţare este o preocupare didactică influențată de cercetările din psihologia socială și sociologie. Ea urmărește crearea unei atmosfere de coparticipare între profesor și elevi, care sprijină dezvoltarea personalității.

Tehnologia desfășurării procesului de învățământ include principiile, metodele, mijloacele și formele de organizare utilizate pentru transmiterea și asimilarea cunoștințelor.

Conținutul procesului de învățământ vizează selectarea și organizarea cunoștințelor în funcție de cerințele societății, pentru a facilita integrarea socială a individului. Didactica pune accent pe volumul și calitatea cunoștințelor și dezvoltă metodologia necesară elaborării planurilor de învățământ, programelor și manualelor.

Etapele didacticii

Etapa didacticii postmoderne (a doua jumătate a secolului al XX-lea). Accent pe activitatea de predare-învăţare – evaluare. Sunt prezente sstudii individuale, învățare formativă și cunoștințe euristice.

Etapa didacticii moderne (sfârșitul secolului al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea). Accentul pe activitatea de predare-învăţare. Rolul acțiunii în învățare, în prim plan atât profesorul cât și elevul. Accentul cade pe interacţiunea profesor-elev în cadrul acţiunii de predare-învăţare.

Etapa didacticii tradiţionale (secolele XVII – XIX). Accentul era pe activitatea de predare. Rolul profesorului în transmiterea cunoștințelor. Sursa principală a cunoașterii este percepția, iar elevul era un simplu receptor de informații.

Delimitări conceptuale

Didactica este știința îndrumătoare a procesului de învățământ, cu toate aspectele pe care el le implică: transpunerea obiectivelor educaționale în învățarea sistematică; definirea și explicarea conținuturilor de învățământ; elaborarea principiilor predării și învățării; elaborarea, explicarea și fondarea metodelor de învățământ; definirea și detalierea formelor de organizare a procesului de învățământ; realizarea demersului docimologic

Funcțiile didacticii

Funcţia prescriptivă, care stabileşte „condiţiile ierarhice” ale activităţii de predare-învăţare-evaluare şi posibilităţile tehnologice de proiectare şi de realizare a acestora în sens tradiţional, modern şi postmodern.

Funcţia normativă, care stabileşte dimensiunea funcţională – structurală – operaţională a activităţii de predare-învăţare-evaluare;

Funcţia utilitară practica: didactica ghidează activitatea educaţională, oferind orientări generale, norme de activitate.

Funcţia de cunoaştere: didactica studiază instruirea, autoinstruirea şi învățământul, dezvăluie legitatea actului didactic, explică motivele care determină anumite rezultate,

Subramurile didacticii

Didactica adulților studiază conducerea și organizarea procesului de învățământ pentru adulți. Tratează probleme ca: personalitatea adulților, învățarea la adulți aflați în procesul de învățământ etc.

Didactica specială studiază procesul de învățământ din perspective pedagogice a predării și învățării disciplinelor de studiu. Studiază principiile, conținutul, metodele și formele de organizare proprii fiecărei discipline în detalii concrete aplicative

Didactica generală studiază învățământul în ansamblul său pe toate treptele de școlaritate și autoinstruire. Are menirea să ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de învățământ.

Sisteme didactice

Sistem didactic propus de John Dewey

Accent pe: - activism, interese şi trebuinţele elevilor; - dezvoltarea gândirii elevului; - crearea anumitor bariere pentru gândire, în care copiii au posibilitatea să le înfrunte şi să se dezvolte; - învăţarea din carte să fie înlocuită cu lucrul independent

Sistem didactic propus de Johan Friedrich Herbart

Scopul suprem al educaţiei: formarea unei personalităţi morale; Principiile care stau la bază: caracterul perfecţiunii; caracterul bunăvoinţei; dreptul; obiectivitatea; Scopul şcolii: grija pentru dezvoltarea intelectuală a elevilor, instruirea şi disciplina, crearea condiţiilor de lucru astfel ca ei să fie tot timpul ocupaţi, formarea deprinderii de disciplină la copii.

Sistemul didactic propus de Jan Amos Comenius

Obiectul educaţiei: copilul; Scopul educaţiei: formarea copilului ca personalitate armonios dezvoltată; Principiile didactice: caracterul conştient şi activ; caracterul intuitiv; caracterul accesibil; Etapele de vârstă: 0-6 ani – şcoala maternă – cunoştinţe din toate domeniile realităţii; 6-12 ani – şcoala limbii materne – ştiinţă de carte, calcul; 12-18 ani – şcoala limbii latine – şapte arte liberale; 18-24 ani – Universitate; Forma de organizare a instruirii: sistemul de clasă şi lecţii; învățământ democratic; drum al cunoașterii: de la particular la general, de la ușor la greu, de la cunoscut la mai puțin cunoscut, toate acestea făcându-se prin „intuiție”.

Evoluţia istorică a didacticii

Termenul de „didactică” a fost definitiv consacrat de Jan Amos Comenius, renumit pedagog ceh din secolul al XVII-lea, autorul lucrării „Didactica Magna”.

„Didactica” ca termen al limbajului pedagogic fusese utilizat de pedagogul Elios Bodinus în lucrarea „Didactica sive ars docendi” (1621), după care de Wolfgang Ratke în lucrarea „Aphorismi didacticii paecipui” (1629).

Termenul de „didactică” îşi are originea etimologică în următorii termeni: Greacă: didaskein – a învăța; didactikos – instrucție, instruire, predare; Latină: Didactica – ştiinţa învăţării.